În data de 22 Mai 2014 a început implementarea proiectului cu titlul “Creşterea gradului de conştientizare asupra necesităţii protecţiei mediului şi conservării biodiversităţii: Constanţa şi Vidin în oglindă / ENVIROMIRROR” – MIS – ETC 593 în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria, care este cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională.
Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013 este un program operaţional desfăşurat de Uniunea Europeanăîn vederea îmbunatăţirii cooperării dintre cele două state.
Obiectivul Programului este de a crea o punte între oamenii, comunităţile şi agenţii economici din cele două regiuni, care să ducă la dezvoltarea în comun a zonei eligibile a Programului. Acest obiectiv poate fi atins prin utilizarea raţională a resurselor umane, naturale şi de mediu de care dispun cele două regiuni.
Programul este finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) – fondul structural creat pentru a sprijini reducerea dezechilibrelor dintre regiunile UE.
Zona Eligibilă a Programului

Parteneri
- ECOM– Asociaţia de Protejare a Omului şi Mediului pentru o Dezvoltare Durabilă în Lume – Partener Lider - Constanţa, România
- Fundaţia “Phoenix – 21 century” - Partener 2 – Vidin, Bulgaria
- Asociaţia “European Prosperity” - Partener 3 – Vidin, Bulgaria.
Perioada de implementare a Proiectului este de 18 luni.
Aspecte Financiare
Bugetul total alocat Proiectului ENVIROMIRROR este în valoare de 505.708,90 EUR, din care:
- 84,82 % – 428.942,29 EUR reprezintă finanţarea primită de la FEDR;
- 13,00 % – 65.742,16 EUR reprezintă Cofinanţarea primită de la Bugetele celor două State, dupa cum urmează:
- - Cotribuţia de la Bugetul Statului Român: 11,51% – 58.164,04 EUR;
- - Cotribuţia de la Bugetul Statului Bulgar: 1,49% – 7.578,12 EUR;
- 2,18% – 11.024,45 EUR reprezintă Contribuţia Proprie.
Scopul Proiectului
Proiectul ENVIROMIRROR îsi propune să trezească interesul opiniei publice din zona transfrontalieră asupra utilizării resurselor naturale importante din cele două regiuni într-un mod responsabil, pentru a sprijini dezvoltarea durabilă a celor două comunităţi.
Proiectul se adresează unui număr considerabil de tineri, prin informarea acestora şicreşterea gradului de conştientizare asigurându-se dezvoltarea unui comportament prietenos asupra mediului pe termen lung.
Principalele obiective ale proiectului sunt:
- Identificarea problemelor de mediu cu care se confruntă cele două regiuni şi analizarea aspectelor comune cu privire la poluarea şi degradarea mediului.
- Propunerea unor soluţii corespunzătoare rezolvării problemelor grave de mediu cu care se confruntă cele două teritorii.
- Reunirea specialiştilor din Romania si Bulgaria preocupaţi de dezechilibrele mediului din cele două regiuni
- Creşterea responsabilităţii faţă de mediul înconjurător şi a gradului de conştientizare a impactului acţiunilor omului asupra sa.
- Apropierea prin intermediul campaniilor de conştientizare a celor două comunităţi din zona vizată a proiectului.
Activităţi ce vor fi implementate în cadrul Proiectului
- Realizarea a două studii asupra stării factorilor de mediu şi a percepţiei publice cu privire la problemele din acest sector cu care se confruntă cele două regiuni;
- Efectuarea unei cercetări de teren ce va consta în observarea la faţa locului a problemelor de mediu semnalate;
- Organizarea următoarelor evenimente:
“Ziua Mediului” în Constanţa şi Vidin în data de 22.09.2014; “Noptea Verde” în Constanţa în data de 25.09.2014 ;
- Realizarea unei “Hărţi de mediu a celor două regiuni” şi a unui album de fotografii“Alb/Negru”cu imagini relevante din Constanţa şi Vidin;
- Crearea şi distribuirea unor materiale de informare şi conştientizare (flyere, postere, bannere, materiale promoţionale personalizate – tricouri şi sacoşi din material textil);
- Propunerea unui pachet de soluţii asupra problemelor constatate în cele două regiuni care va fi înaintat autorităţilor competente în vederea consultării şi posibilei rezolvări a acestora;
Rezultatele Proiectului
Acţiunile derulate de-a lungul perioadei de implemenare a acestui proiect vor creşte gradul de conştientizare asupra deciziilor pe care fiecare dintre noi le luăm şi mai ales a consecinţelor acestora asupra mediului înconjurător care afectează nu numai zona în care trăim, ci întreaga lume în ansamblu.
Proiectul nostru va continua cu siguranţă chiar şi după finalizarea perioadei de finanţare, prin stabilirea unui parteneriat pe termen lung între Asociaţia ECOM – Constanţa, Fundaţia Phoenix – 21 century şi Asociaţia European Prosperity – Vidin, care va conduce la crearea unei relaţii puternice între cele două comunităţi şi dezvoltarea unui comportament prietenos asupra mediului pe termen lung.